Evenimente pentru elevi

POLIFEST a reprezentat un alt fel de contact, o altfel de abordare și deschidere față de elevi și studenți si față de mediul economic și social. Manifestarea a reprezentat, încă de la prima ediție, un real succes, atât ca participare, cât și din punct de vedere al conținutului său, concretizat prin elaborarea unor protocoale de colaborare în domeniul educațional și al activității de cercetare.

Polifest 2022

ROBOFEST este un eveniment de referință în domeniul industriei 4.0, al automatizării, al inteligenței artificiale și al roboticii, în cadrul căruia compania dumneavoastră va putea să își prezinte ultimele tehnologii și aplicații dezvoltate. În cadrul ROBOFEST se vor desfăşura şi ROBOCHALLENGE aflat la ediţia a XIII-a, cel mai mare concurs internaţional de robotică din Europa care urmăreşte construirea de roboţi autonomi, capabili să-şi înfrunte adversarii în cele 15 probe, şi QUBE2SPACE, prima competiţie de PocketQube-uri din lume destinată elevilor de liceu.

ROBOFEST 2022